Lev Nikolaievici Tolstoi

Marele scriitor rus Lev Nikolaievici Tolstoi s-a născut, a crescut şi a trăit o bună parte din viaţă în mediul sătesc, la Iasnaia Poliana.El i-a iubit mult pe copii şi a închinat o seamă de povestiri şi basme celor din Iasnaia Poliana.

Aceste povestiri şi basme Tolstoi le-a publicat pentru prima dată prin anii 1874-1875 în "Abecedarul" şi în "Cărţi ruseşti pentru citit".Cu ajutorul lor mulţi copii au învăţat să citească şi să scrie.Tolstoi a inclus în ele o sumedenie de istorioare şi legende din literatura antică, luate din viaţa diferitelor popoare sle lumii.

Lui Tolstoi îi plăceau din cale afară fabulele scurte şi simple ieşite de sub pana înţeleptului fabulist al antichităţii, grecul Esop.Pentru a-l putea traduce cu fidelitate pe talentatul fabulist, scriitorul rus a învăţat limba greacă veche, a citit numeroase cărţi.Traducând fabulele lui Esop, Lev Tolstoi includea în ele fie o zicătoare, fie o poveste populară, fie că le transforma într-o povestire din viaţa de toate zilele.

Fabulele antichităţii se terminau totdeauna cu o concluzie sau cu o morală, Lev Tolstoi renunţă la aceste finalizări, păstrând doar acţiunea şi caracterele personajelor, fiind încredinţat că toţi copii vor trage învăţămintele de rigoare.

Eroii cărţii lui Lev Tolstoi sunt variaţi, sunt zei, sunt dobitoace, dar oricare ar fi înfăţişarea lor, autorul povesteşte despre ei adresându-se în primul rând copiilor.

Iată câteva povestiri, pe care Tolstoi le-a scris cu dragoste pentru cei mici:

Câinele şi umbra sa

Câinele mergea pe un podeţ de scândură aruncat peste râu, cu o bucată de carne în gură.Văzându-si chipul oglindit în apă, crezu că-i un alt câine cu altă bucată de carne şi sări asupra-i să i-o ia:chipul amăgitor pieri, dar pieri dusă de valuri şi bucata de carne a câinelui.

Astfel, rămase şi fără carnea ce-o avusese.

Mincinosul

Un flăcău păştea oile şi prinse a striga că văzuse un lup:

-Ajutor, lupul!lupul!

Ţăranii veniră în fugă, dar se dumeriră că fuseseră păcăliţi.Flăcăiaşul mai făcu de doua sau de trei ori isprava asta,dar o dată se întâmplă ca lupul să dea cu adevărat iama în oi.

Flăcăiaşul strigă iar:

-Săriţi, săriţt că a dat lupul!

Ţăranii se gândiră că iar vrea să-i păcălească şi nu mai veniră la chemarea lui.Cât despre lup, văzând că nu are de cine să se teamă, sfâşâie toată turma, după plac.

Vulpea şi strugurii

Vulpea văzu nişte struguri frumoşi, daţi în părg şi tot chitea să se înfrupte dintr-înşii.

Multă vreme ţopăi ea sub butuc, dar nu izbuti să ajungă la ei.Ca să-şi înăbuşe ciuda,zise:

-Sunt încă acri.

7 MINUNI ALE LUMII MODERNE

Iată cele mai apreciate edificii din lume!
1. CETATEA MAYA DE LA CHICHEN ITZA, MEXIC.

Situată în peninsula Yucatan, din Mexico, Chichen-Itza este supranumită Tărâmul făgăduinţei, fiind una dintre cele mai importante dovezi ale civilizaţiei Maya-Toltec. Piramida, cu baza pătrată şi un templu în vârf, a fost construită în anul 800 d.Hr. şi reprezintă locul de lângă Rai, unde sălăşluiau zeii. Are 365 de trepte, 18 terase şi 52 de panouri.Piramida a fost construită astfel încât, în timpul echinocţiilor, soarele la apus aruncă o umbră semănând cu cea a unui şarpe, coborând pe treptele dinspre nord ale construcţiei.

2. STATUIA LUI HRISTOS MÂNTUITORUL, BRAZILIA.

Construită pe Muntele Corcovado, de la marginea metropolei braziliene, statuia lui Iisus Mântuitorul este înconjurată de Grădina Botanică a oraşului, întreg ansamblul fiind considerat unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Monumentul are o înălţime de 30 m, este aşezat pe un piedestal de 8 m, cântăreşte în total 1.145 tone şi este vizibil zi şi noapte din toate cartierele oraşului.

3. MARELE ZID CHINEZESC.

Marele Zid Chinezesc se întinde de-a lungul a 6.700 de kilometri în nordul Chinei, mărimea sa ducând la apariţia mitului conform căruia această construcţie este vizibilă din spaţiu. Cu toate că s-a dovedit că acest mit nu este adevărat, Marele Zid rămâne cel mai mare şi cel mai important simbol al istoriei Chinei. Început în secolul al treilea î. H. Marele Zid Chinezesc s-a format prin unirea mai multor ziduri ce aveau scopul de a se proteja ţara de invazia nomazilor din nord. Deşi, în cele din urmă, zidul nu a mai făcut faţă evoluţiei forţelor armate, el reprezintă stabilitatea şi continuitatea culturii chineze. Pereţii care mai există astăzi au fost reconstruiţi între secolele XIV şi XVIII de către dinastia Ming.

4. RUINELE INCASE DE LA MACHU PICCHU, PERU.

Ruinele oraşului Machu Picchu, redescoperite în 1911 de către arheologul Hiram Bingham, sunt unele dintre cele mai frumoase şi enigmatice locaţii străvechi din lume.În timp ce incaşii în mod sigur foloseau vârful muntelui (2761,50 m înălţime), ridicând sute de structuri de piatră începând cu anii 1400, legendele şi miturile indicau faptul că Machu Picchu (însemnând "vechiul pisc" în limba Quechua), adorat ca un loc sacru din cele mai vechi timpuri. Oricare ar fi originile sale, incaşii l-au transformat într-un mic (5 mile pătrate), dar extraordinar oraş. Invizibil de dedesubt şi complet natural limitat, înconjurat de terase agricole suficiente pentru a hrăni populaţia, şi irigat de izvoare naturale, Machu Picchu pare să fi fost folosit de incaşi ca un oraş ceremonial secret.610 metri deasupra, gălăgiosul râu Urubamba, norul înfăşoară ruinele palatelor, băilor, templelor, hambarelor şi a în jur de 150 de case, toate într-o remarcabilă stare de conservare. Aceste structuri, săpate în granitul din vârful muntelui sunt minuni atât arhitecturale cât şi estetice.

5. CETATEA DE LA PETRA, IORDANIA.

Important vestigiu din perioada nu mai puţin misteriosului regat nabeteean, Petra se deschide lumii de azi printr-un culoar colorat în 11 nuanţe naturale, lung de o milă şi strâmt cât să poată trece două cămile. Interiorul, săpat ca într-un miez de nucă, relevă un traseu arhitectural hieratic, etajat, din care nu lipsesc templele (cel cu faţada elenistică, înaltă de 42 de metri, tăiată direct în stâncă, e bănuit că ar ascunde un tezaur faraonic), teatrul cu 8.000 de locuri, mormintele… Totul în piatră.
Se spune că nabateenii aduceau apa de la 50 de metri adâncime, prin metode tehnice numai de ei ştiute, şi că doar cutremurul de 8 grade din secolul IV d.Hr. i-a făcut pe locuitori să-l părăsească, puţin câte puţin. S-a spus, de asemenea, despre Petra, că reprezintă genul de oraş care nu există decât în imaginaţie. Poate şi de aceea a fost ales să facă parte dintre cele şapte noi minuni ale lumii: pentru că perfecţiunea e doar imaginară.

6. COLOSSEUMUL ROMAN, ITALIA.

Împăratul Vespasian fondatorul dinastiei Flaviane , a început construcţia Colosseumului în anul 72 e.n. Aceasta a fost încheiată în anul 80 e.n., la un an după moartea lui Vespasian.
Uriaşul amfiteatru a fost construit în locul unui lac artificial, parte din marele parc construit de Nero în centrul Romei, care includea de asemenea şi Domus Aurea, cât şi statuia Colossus. Această gigantică statuie a lui Nero, de 36 de metri înălţime, care îl prezenta pe împărat în chip de zeu al soarelui a dat numele actual al construcţiei - Colosseum. Statuia, amplasată lângă amfiteatru, fost demolată ulterior. Nu numai statuia, dar şi amfiteatrul ofereau o privelişte grandioasă. În formă de elipsă, cu axa mare de 186 m, axa mică de 150m, avea un perimetru de 520 m si o înălţime de 55m, oferind locuri pentru aproximativ 50.000 spectatori. Fundaţia pe care a fost construit avea 12 metri grosime.

7. TAJ MAHAL, INDIA.

Monumenul Taj Mahal, amplasat pe malul râului Yamuna, a fost construit de al cincilea împărat mogul Shah Jahan, în memoria celei de-a doua soţii Mumtaz Mahal, prinţesa persană musulmană. Împărăteasa a murit după naşterea celui de-al 14-lea copil, alături de soţul său, în timpul campaniei de zdrobire a rebeliunilor din Burhanpur. Moartea ei l-a afectat într-atât pe împărat încât părul i-a albit în numai câteva luni. Înainte de ultima suflare, Mumtaz l-a rugat pe împărat patru lucruri: să-i construiască un mormînt, să se răcăsătorească, să-şi iubească fii şi să-i viziteze mormântul la aniversare. Construcţia Taj Mahal-ului a început în 1631 şi a durat 22 de ani. Se spune că 20 000 de oameni au fost trimişi să muncească aici. Materialele au fost aduse din întreaga Indie şi din alte zone ale Asiei cu ajutorul unei „flote” ce număra 1000 de elefanţi. Proiectat de arhitectul iranian Ushad Isa, Taj Mahal-ul a devenit „simbolul dragostei eterne”.

Acestea au fost anunţate cu mare fast într-o ceremonie desfăşurată în data de 07.07.2007, pe "Estadio da Luz, SL Benfica's" din Lisabona. Proiectul a fost lansat de omul de afaceri Bernard Weber, în 1999 şi pentru ca o potenţială 'minune' să intre în concurs, era necesar ca aceasta să fie realizată de mâna omului şi într-o stare de conservare "acceptabilă".
Iniţial au fost înscrise pe lista 177 de monumente, însă în 2006 numărul acestora scăzuse deja la 21.

Comorile piraţilor

Cine n-a visat în copilărie, în urma lecturilor sau a vizionării unor filme, să intre în pielea unui pirat care spintecă mările în căutarea unor comori, aflate în corăbiile atacate, ascunse apoi în insule pustii? Acest mit universal care asociază piraţii şi comorile lor e constituit din simboluri ale libertăţii absolute şi ale unor averi fabuloase obţinute rapid.

O temă pe care o regăsim într-o serie de romane, precum „Insula comorilor” de Robert Louis Stevenson, un best-seller al secolului XIX, adaptat în mai multe rânduri de cineaşti. Sau în celebrul roman al lui Dumas, „Contele de Monte Cristo” din care lipsesc... piraţii.

Comorile piraţilor au existat şi chiar mai există şi, cel puţin oficial, puţine dintre ele au fost descoperite. Şi asta datorită ingenioziăţii piraţilor care au ştiut să le ascundă cât mai bine. Locurile au fost uneori marcate, menţionate în hărţi sau scrieri, codate etc. Comori ascunse în puţuri, în nisip, în grote terestre sau submarine.

Istoria relevă faptul că piraţii se refugiau în insule pustii pentru a se aproviziona cu apă, fructe, vânat, pentru a-şi trage suflarea câteva săptămâni după perioadele de navigaţie şi lupte şi, evident, pentru a ascunde aurul, banii, pietrele preţioase jefuite. Zona Pacificului a cunoscut la începutul secolului XIX o explozie fără precedent de acte de piraterie. O mare parte din marinarii aflaţi pe vase comerciale au ales pavilionul negru, din oportunism.

Raţiunile istorice ale acestei recrudescente a raidurilor piratereşti sunt multiple. De pildă, popoarele din coloniile spaniole ale Americii se aflau în acea vreme în război cu puterea regală, luptând pentru independenţa. Aristocraţii spanioli şi clerul, temându-se că-şi vor pierde bunurile dacă insurgenţii vor învinge, le îmbarcau pe nave de comerţ, cea mai mare parte dintre acestea fiind ale unor companii străine, pentru a le trimite în Spania. Bogăţii extrem de tentante pentru echipajele frustrate, prost plătite, ale acestor nave. Aşa încât au urmat răzmeriţe, bunurile fiind confiscate fără să mai ajungă vreodată în portul de destinaţie.

Spre mijlocul XIX intră în joc aurul din California şi Australia care va suscita nenumărate raiduri ale piraţilor. Multe dintre aceste comori au dispărut, unele în urma naufragiilor, sfârşind, aşadar, pe fundul oceanului. Altele au ajuns pe insule aflate departe de rutele maritime frecventate în epocă. Urmau să fie recuperate mai târziu de către piraţi, aduse în ţara lor pentru a se bucura în sfârşit, de aceste bogăţii. Uneori, era nevoie şi de o explicaţie care să facă verosimilă această învăluire peste noapte, pentru a-şi asigura respectul şi prestigiul. În lipsa unor scenarii plauzibile, mulţi piraţi au sfârşit cu ştreangul de gât.

EU

Eu nu am vrut să mă nasc! Nu am vrut să iau o formă. Nu am vrut să iau un nume. Nu am vrut să fiu materie.Aş fi vrut să fiu o idee. Aş fi vrut să fiu o adiere de vânt cu miros de trandafiri ce îmbată doi îndrăgostiţi uitaţi în mijlocul unei grădini. Aş fi vrut să fiu un sărut. Aş fi vrut să fiu întâlnirea dintre două priviri întrebătoare,dar pline de dorinţă.Aş fi vrut să fiu o rază de soare ce mângâie o fată îndurerată,aducând puţină speranţă în aceea lume nemărginită dintre tâmplele sale pulsande. Aş fi vrut să fiu abur de alcool ce ameţeşte un oropsit,făcându-l, măcar pentru o clipă , să uite de tristeţi şi de duritatea vieţii.Aş fi vrut să fiu o floare oferită de un îndrăgostit,să fiu uitat şi să mor veştejit. Apoi uscat, undeva, într-o carte. Aş fi vrut să fiu o poezie ce face să plângă o inima zdrobită,mâncată de dezamăgire şi de resentimente. Aş fi vrut să fiu un cuvânt şoptit ,care se sparge pe lobul unei urechi delicate,fine,albe,făcând-o să tresalte. Aş fi vrut să fiu iubire,aş fi vrut să fiu împlinire,aş fi vrut să fiu bunătate, aş fi vrut să fiu tandreţe,aş fi vrut să fiu candoare,aş fi vrut să fiu zâmzâit de albine,aş fi vrut să fiu parfum de crini… Aş fi vrut să fiu lacrima limpede ce oglindeşte speranţa,dragoste şi durere în acelaşi timp, lacrima ce se rostogoleşte şi se usucă pe un obraz neted,înfierbântat. Aş fi vrut să fiu ploaie de vară ce răcoreşte un suflet arzând de îndoială şi tristeţe. Aş fi vrut…dar sunt durere,ură şi…tăcere.

VALS VIENEZ-ONCE UPON IN DECEMBER

ALEXANDRU CEL MARE

În 13 iunie 323 i.C., moare Alexandru cel Mare. Alexandru cel Mare, tânărul geniu militar al Macedoniei, care a făurit un imperiu ce se întindea din estul Mediteranei pînă in India, moare in Babilon, în Irakul din prezent, la vârsta de 33 de ani. Născut în Macedonia, fiul regelui Filip al II-lea şi al reginei Olimpia, Alexandru a primit o educatie clasică din partea faimosului filosof Aristotel şi o educatie militară din partea tatălui său. La vârsta de 16 ani, Alexandru a condus pentru prima oara trupele in lupta, iar doi ani mai târziu a comandat o mare parte a armatei tatalui său şi a câstigat Bătalia de la Chaeronea, aducând Grecia sub dominatie macedoneeană. In 336 i.C., Filip al II-lea a fost asasinat, iar Alexandru a urcat pe tron. Doi ani mai târziu, tânărul Alexandru a condus o mare armată in Asia Mică, pentru a aduce la îndeplinire planul tatălui său de a cuceri Persia. Depăsiti numeric in lupta de superioara armată persană, Alexandru a demonstrat o înţelegere fără precedent a planificării strategice militare şi a manevrelor tactice. Nu a pierdut nici măcar o bătălie, iar până în 330 i.C. a cucerit întreaga Persie si Asia Mică. În cadrul imperiului său, a întemeiat oraşe măreţe, cum ar fi Alexandria din Egipt. De asemenea, a implementat schimbări politice si economice majore, bazate pe modelele greceşti, pe care le învăţase in copilărie. Deşi Alexandru a controlat cel mai mare imperiu din istoria lumii, a început o nouă campanie în est, imediat dupa ce s-a intors din Persia. Pâna in 327 i.C., cucerise Afganistanul, Asia Centrală şi nordul Indiei. În anul următor, armata sa, epuizată după opt ani de lupte, a refuzat să meargă mai departe. După aceea, Alexandru i-a condus într-o călatorie dificilă spre casă, prin Deşertul Makran. Ajungând în sfârşit în Babilon, Alexandru a început să construiască o imensă flotă, pentru a-şi duce armata înapoi in Egipt. Totuşi, în iunie 323 i.C., chiar când construirea vaselor se apropia de sfârşit, Alexandru s-a îmbolnăvit, dupa ce a participat la o orgie prelungită. Probabil din cauza faptului că el se credea zeu (cum de altfel credeau şi o mare parte din supusii săi), Alexandru nu-şi alesese un succesor şi la doar un an de la moartea sa, armata şi imperiul lui Alexandru s-au farămiţat într-o multitudine de fracţiuni rivale. Ulterior, corpul său a fost adus in Alexandria, unde a fost înmormântat într-un sicriu de aur.

William Shakespeare

Potrivit tradiţiei, marele dramaturg şi poet englez William Shakespeare se naşte la Stratford-on-Avon la 23 aprilie 1564. Este imposibil a stabili cu siguranţă data exactă la care s-a născut, însă însemnările bisericii arată că el a fost botezat la 26 aprilie şi de obicei se aşteptau trei zile înainte de a boteza un nou-născut. Se cunoaşte însă fără îndoială data morţii lui Shakespeare: 23 aprilie 1616. Avea 52 de ani şi se retrăsese la Stratford cu trei ani înainte. Deşi foarte puţine piese de teatru au fost mai jucate şi mai analizate decât cele atribuite lui Shakespeare, există şi puţine detalii despre viaţa scriitorului. Această lipsă de informaţii bibliografice se datorează în primul rând poziţiei sale; nu era un nobil, ci fiul lui John Shakespeare, comerciant cu produse de pielarie şi aprodul oraşului. Evenimentele de la începutul vieţii lui William Shakespeare pot fi colportate doar din registrele oficiale, cum ar fi cele privind botezul sau căsătoria. Este probabil ca Shakespeare să fi făcut şcoala de gramatică din Stratford, unde ar fi studiat limba latină si literatura clasică. Shakespeare nu s-a dus la universitate, dar la vârsta de 18 ani s-a însurat cu Anne Hathaway, care era cu opt ani mai mare si însărcinată la data căsătoriei. Prima lor fiică, Susanna, s-a născut şase luni mai târziu, iar in 1585 William si Anne au avut doi gemeni, Hamnet si Judith. Hamnet, singurul fiu al lui Shakespeare, a murit 11 ani mai târziu, însă Anne Shakespeare a trăit mai mult decât soţul său, murind in 1623. Nu se ştie nimic despre perioada dintre naşterea gemenilor şi apariţia lui Shakespeare ca dramaturg la Londra in jurul anului 1590, însă există câteva povestiri nefondate în care se spune că a furat căprioare, s-a alăturat unui grup de actori ambulanti, a devenit profesor sau că a devenit soldat in Ţările de jos. Prima referinţă cu privire la calitatea de dramaturg din Londra a lui Shakespeare a apărut in 1592 când un alt dramaturg, Robert Greene, l-a criticat pe patul său de moarte. Se crede că la momentul respectiv Shakespeare scrisese deja cele trei parti ale lui "Henric al VI-lea". In 1593, Shakespeare a publicat primul său poem, "Venus si Adonis", dedicat tanarului Henry Wriothesley, al treilea earl de Southampton. In 1594, dupa ce probabil a scris, între alte piese, "Richard al III-lea"," Comedia erorilor" si" Îmblânzirea scorpiei", a devenit actor şi dramaturg pentru compania de teatru “Oamenii lordului sambelan”, devenită “Oamenii regelui” după ascensiunea la tron a lui James I, in 1603. Compania de teatru a devenit una dintre cele mai bune din Anglia, în mare parte datorită lui Shakespeare, care era principalul ei dramaturg. Compania dispunea de cel mai bun actor din vremea respectivă, Richard Burbage, şi de cel mai bun teatru, the Globe, localizat pe malul sudic al Tamisei. Shakespeare a rămas la compania “Oamenii regelui” până în momentul retragerii sale şi a jucat deseori mici roluri. Până in 1596, compania pusese deja în scenă piesele clasice ale lui Shakespeare," Romeo si Julieta"," Richard al II-lea "şi" Visul unei nopţi de vară". În acelaşi an, lui John Shakespeare i-a fost acordat un blazon nobiliar, ca omagiu pentru bogăţia şi faima în crestere ale fiului său. In 1597, William Shakespeare a cumpărat o casă imensă la Stratford. In 1599, după ce a scris magistrala sa serie de piese istorice, prima şi a doua parte din" Henric al IV-lea" şi "Henric al V-lea" ,a devenit unul dintre proprietarii Teatrului Globe. Începutul secolului XVII a văzut punerea în scenă a primei dintre marile sale tragedii, Hamlet. Următoarea piesă," Nevestele vesele din Windsor", a fost scrisă la cererea reginei Elisabeta I, care a vrut să vadă o altă piesă cu popularul personaj Falstaff.

În următorul deceniu, Shakespeare a produs capodopere cum ar fi "Othello"," Regele Lear"," Macbeth "si" Furtuna". În 1609, au fost publicate sonetele sale, scrise probabil in ultimul deceniu al sec. XVI. Cele 154 de sonete sunt marcate de laitmotive, cum ar fi volatilitatea frumuseţii sau puterea transcendentală a iubirii şi artei. Shakespeare a murit la Stratford-on-Avon, pe 23 aprilie 1616. Astăzi, la aproape 400 de ani, piesele sale sunt jucate şi citite mai des şi în mai multe ţări ca niciodată. În peste un milion de cuvinte scrise în peste 20 de ani, el a sintetizat întreaga gamă de emoţii şi conflicte omeneşti cu o precizie care rămâne remarcabilă şi în ziua de azi. Dupa cum a spus ilustrul poet şi dramaturg contemporan cu el, Ben Jonson, “Shakespeare nu a aparţinut unei epoci, el este atemporal.”