Comorile piraţilor

Cine n-a visat în copilărie, în urma lecturilor sau a vizionării unor filme, să intre în pielea unui pirat care spintecă mările în căutarea unor comori, aflate în corăbiile atacate, ascunse apoi în insule pustii? Acest mit universal care asociază piraţii şi comorile lor e constituit din simboluri ale libertăţii absolute şi ale unor averi fabuloase obţinute rapid.

O temă pe care o regăsim într-o serie de romane, precum „Insula comorilor” de Robert Louis Stevenson, un best-seller al secolului XIX, adaptat în mai multe rânduri de cineaşti. Sau în celebrul roman al lui Dumas, „Contele de Monte Cristo” din care lipsesc... piraţii.

Comorile piraţilor au existat şi chiar mai există şi, cel puţin oficial, puţine dintre ele au fost descoperite. Şi asta datorită ingenioziăţii piraţilor care au ştiut să le ascundă cât mai bine. Locurile au fost uneori marcate, menţionate în hărţi sau scrieri, codate etc. Comori ascunse în puţuri, în nisip, în grote terestre sau submarine.

Istoria relevă faptul că piraţii se refugiau în insule pustii pentru a se aproviziona cu apă, fructe, vânat, pentru a-şi trage suflarea câteva săptămâni după perioadele de navigaţie şi lupte şi, evident, pentru a ascunde aurul, banii, pietrele preţioase jefuite. Zona Pacificului a cunoscut la începutul secolului XIX o explozie fără precedent de acte de piraterie. O mare parte din marinarii aflaţi pe vase comerciale au ales pavilionul negru, din oportunism.

Raţiunile istorice ale acestei recrudescente a raidurilor piratereşti sunt multiple. De pildă, popoarele din coloniile spaniole ale Americii se aflau în acea vreme în război cu puterea regală, luptând pentru independenţa. Aristocraţii spanioli şi clerul, temându-se că-şi vor pierde bunurile dacă insurgenţii vor învinge, le îmbarcau pe nave de comerţ, cea mai mare parte dintre acestea fiind ale unor companii străine, pentru a le trimite în Spania. Bogăţii extrem de tentante pentru echipajele frustrate, prost plătite, ale acestor nave. Aşa încât au urmat răzmeriţe, bunurile fiind confiscate fără să mai ajungă vreodată în portul de destinaţie.

Spre mijlocul XIX intră în joc aurul din California şi Australia care va suscita nenumărate raiduri ale piraţilor. Multe dintre aceste comori au dispărut, unele în urma naufragiilor, sfârşind, aşadar, pe fundul oceanului. Altele au ajuns pe insule aflate departe de rutele maritime frecventate în epocă. Urmau să fie recuperate mai târziu de către piraţi, aduse în ţara lor pentru a se bucura în sfârşit, de aceste bogăţii. Uneori, era nevoie şi de o explicaţie care să facă verosimilă această învăluire peste noapte, pentru a-şi asigura respectul şi prestigiul. În lipsa unor scenarii plauzibile, mulţi piraţi au sfârşit cu ştreangul de gât.